Descriere
SULFACOCCIROM Solutie buvabila 50 ml – Anticoccidian şi antiinfecţios in tratamentul puilor tuturor speciilor de păsări domestice şi de vânat (găini, curci, bibilici, prepeliţe, fazani, păuni inclusiv porumbei), în tratamentul coccidiozei şi al bolilor infecţioase.
COMPOZIŢIE
- Substanţa activă: Sulfaquinoxalină 19,2 g;
- Excipienţi (hidroxid de sodiu şi apă distilată) ad 50 ml.
ACŢIUNE FARMACOLOGICĂ: Sulfaquinoxalina este o sulfamidă cu acţiune coccidiostatică şi bacteriostatică.
SPECII ŢINTĂ: Păsări (găini, curci, bibilici, prepeliţe, fazani, păuni, porumbei).
INDICAŢII: Produsul se administrează la puii tuturor speciilor de păsări domestice şi de vânat (găini, curci, bibilici, prepeliţe, fazani, păuni inclusiv porumbei) în tratamentul coccidiozei şi al bolilor infecţioase.
CONTRAINDICAŢII
- Nu se vor trata păsările cu alergie la sulfaquinoxalină.
- Nu se administrează la păsările ouătoare în perioada de ouat.
REACŢII ADVERSE: Depăşirea dozelor prescrise face ca sulfaquinoxalina să accentueze hemoragiile preexistente.
MOD DE ADMINISTRARE
Soluţia de Sulfacoccirom se administrează în toată cantitatea de apă necesară zilnic, astfel:
- preventiv: 1,4 ml produs/1 litru de apă, de la vârsta de 5-6 zile, până la 6-10 săptămâni; tratamentul preventiv se aplică în reprize de două zile consecutiv, urmate de pauze de 5 zile;
- curativ: 2 ml produs/1 litru de apă, timp de 2-3 zile, după care se face o pauză de 3 zile, apoi, se administrează din nou 2 zile, în doză de 1,4 ml produs la 1 litru de apă.
Dacă se constată în continuare prezenţa dejecţiilor sangvinolente, după o prealabilă pauză de minimum 7 zile se tratează puii încă 2 zile cu Sulfacoccirom în doză de 1,4 ml produs/litru de apă.
La puii de curcă se administrează astfel:
- preventiv: 1,4 ml produs/1 litru de apă. Tratamentul se aplică timp de o zi, urmată de o pauză de 4 zile, începând de la vârsta de 7 săptămâni;
- curativ: 1,4 ml/1 litru de apă, timp de 2 zile consecutiv, după care se face o pauză de 3 zile.
La nevoie se repetă administrarea produsului după aceeaşi schemă.
În holeră şi tifoză, Sulfacoccirom se administrează în doză de 2,2 ml produs la 1 litru de apă, 3 zile consecutiv, iar după o pauză de 3 zile se reia tratamentul, administrându-se 1,4 ml produs/1 litru de apă, timp de 2 zile.
La porumbei se administrează în apa de băut:
- preventiv: 1,4 ml/litru apă/zi, 2 zile consecutiv, apoi 1-5 zile pauză, urmată de 2 zile tratament;
- curativ: 2 ml /litru apă/zi, 2-3 zile consecutiv, apoi 3 zile pauză, urmată iar de tratament cu 1,4 ml/litru apă/zi, 2 zile consecutiv.
Dacă semnele de boală nu s-au estompat, după o pauză de 2 zile se administrează încă 2 zile 1,4 ml/litru apă.
ATENŢIONĂRI
- Se va respecta schema de tratament indicată.
- Se va estima necesarul zilnic de apă al păsărilor şi se va medicamenta întreaga cantitate, zilnic.
- Tratamentul curativ cu Sulfacoccirom va fi urmat de un tratament de redresare cu polivitamine (Complex Polivitaminic Buvabil).
- Tratamentul cu Sulfacoccirom se va asocia obligatoriu cu vitamina K3, care previne eventualele hemoragii provocate de sulfaquinoxalină.
- Înainte de folosire, flaconul se agită bine.
TIMP DE AŞTEPTARE Carne: 10 zile de la ultimul tratament.

